web analytics
BMW F800GS Est, spre Siberia

Siberian 2017. Încep pregătirile cu protejarea lui Mario Gotze

S-ar putea să mă grăbesc un pic începând planificarea, una care consumă timp și bani, în condițiile în care sunt destul de departe de a avea bugetul necesar pentru a pleca pe Drumul Oaselor. Dar nu mă pot abține și am observat din experiențele trecute că dacă mă concentrez mult pe o astfel de treabă șansele să iasă sunt cu atât mai mari. Așa că am început să mă interesez și, cum am promis, voi posta aici update-uri cu privire la starea proiectului.

Acum vreau să vorbesc despre motocicletă, căci e un punct important și e cheia reușitei unei astfel de călătorii. Am de făcut mulți kilometri, multe mii de kilometri, însă prima parte nu va fi grea pentru Gotze. La drum de asfalt nu îmi fac probleme, garda la sol mă ajută în caz de drum denivelat sau cu gropi, poziția în șa e comodă, mai ales că am varianta de șa mișto, iar cu niște cauciucuri de asfalt o să fie și mai puțin zgomotos totul. Problemele sunt pe ultima porțiune, undeva peste 2000 de kilometri în estul îndepărtat, pe Drumul Oaselor.

Sigur, la prima vedere BMW F800GS n-are probleme cu offroad-ul, e o motocicletă făcută pentru asta. Însă nu e orice offroad, e un offroad care are o lungime de 2000 de kilometri. Imaginați-vă că trebuie să mergeți de la București până aproape de Amsterdam doar pe un drum fără asfalt. Căci asta înseamnă 2000 și ceva de kilometri. Și nu orice offroad, ci unul care va aduce diferite suprafețe de rulare. Macadam, pământ, noroi, pietriș, praf, nisip. E greu și e nevoie ca motocicleta să fie pregătită foarte bine pentru asta. Și aici începe partea neplăcută. Alegerea accesoriilor care să fie și bune, dar și în limite normale de preț. Pentru că cele câteva companii care fabrică accesorii pentru motocicletele BMW vând produsele la niște prețuri uriașe. Mă rog, uriașe pentru mine.

În linii mari și la prima strigare o să fiu nevoit să îmi iau următoarele:

protecție de far. E importantă pentru că, din câte înțeleg, pe drumul ăla traficul e format din camioane care atunci când trec din sens opus fac întuneric, ridică tot praful în aer. Și șansele ca pietrele să sară în far sunt destul de mari. Cum prețul înlocuirii farului nu e mic, o investiție într-o protecție de far e necesară. Sunt variante la BMW, sunt variante la Wunderlich sau Touratech, dar sunt și niște variante chinezești, la jumătate din preț. Și aici e o discuție pentru că, din câte am citit de la oamenii care au cumpărat, între ce vinde Touratech spre exemplu și ce vând chinezii nu e absolut nicio diferență de calitate. Dar niciuna. Mă gândesc.

skid plate. E protecția cea mai importantă pentru un astfel de drum, acea burtă de metal care îmbracă motorul pe dedesubt și protejează cam tot ce e pe acolo. Ei bine, pentru că oamenii știu că e importantă o astfel de protecție, prețurile sunt pe măsură. Skid plate-urile pleacă de la 200 și se opresc pe la 350 de euro. Varianta Touratech pare cea mai proastă, pe lângă că e cea mai scumpă. Îmi place ce oferă Adventure Spec și îmi place prețul de la Wunderlich. Totuși, colegul Marius Băcilă de la Motobikes recomandă skid-ul BMW. Și ca preț, dar și din punctul de vedere al calității. Cred că așa voi face.

bagaje laterale soft. Știu, nu sunt neapărat chestii legate de protecție, dar vor fi extraordinar de necesare, iar de alegerea lor poate depinde reușita călătoriei. Mario Gotze are deja o cutie de bagaje centrală, pe aia am rezolvat-o. Lateralele însă vor fi soft, nu tot metalice și în niciun caz de plastic. Am făcut alegerea asta pentru că mie mi se pare totul mai comod așa, dar și pentru că lateralele de metal costă în jurul a 1000 de euro. În acest moment am două opțiuni. Mult lăudatul sistem de bagaje Magadan Panniers MK2 de la Adventure Spec, niște forțe impermeabile care n-au moarte sau noile BMW Atacama Adventure, genți care arată excelent în poze, dar despre care nu știu încă foarte multe. Oricum, mă îndoiesc că vor fi în zona de preț ale MK2-urilor, deci alegerea va fi simplă.

protecție radiator. O piatră venită cu direcție îmi încheie călătoria fără probleme, motiv pentru care e nevoie și de un scut de radiator. Aici e discuția ca la protecția de far. Pot să dau peste 100 de euro pentru niște protecții de firmă sau pot să dau jumătate din sumă pentru unele chinezești. Cum inginerie mare nu e, e un metal perforat care se prinde în câteva șuruburi, cred că voi opta pentru China.

Astea sunt chestii fără de care nu pot pleca. Dar, evident, mai sunt muuuulte altele. Trebuie să mă gândesc la ce cauciucuri de offroad să aleg, trebuie să văd situația crashbar-urilor, trebuie să văd dacă e nevoie de o prelungire de parbriz, protecție vas lichid frână, talpă mai mare pentru cric, eventuale proiectoare pentru un plus de vizibilitate, musai un sistem rack pentru prinderea bagajelor soft. Multe.

7 comentarii

  • Am ras cand ai luat in considerare Atacama. De ce ai face asta? Costa peste 1000 de dolari. 😉

  • Jur ca am vrut sa iti scriu asta de la precedentul articol. Nu pica in plasa atunci cand cumperi accesorii, nemtii au dat voie unor companii precum Wunderlich si Touratech sa faca bani multi de pe urma lor SI DE CELE MAI MULTE ORI PRODUSELE SUNT NESIMTIT DE SCUMPE DEGEABA.

    A nu se intelege ca toate sunt asa. Nu! Fac si lucruri tari, bune. Dar 110-150 euro pentru o protectie de far care e o sarma impletita sau un aluminiu gaurit e scandalos. Eu am avut doua 1150 si un 1200 pana acum si DE FIECARE DATA am cumparat protectia farului din China sau Hong Kong. Crede-ma, nu e absolut nicio diferenta. Dar niciuna!!!!

    Nu te zgarci la lucrurile complicate, complexe. Burta de protectie ia-o buna, uit-o pe aia de la BWM si du-te la Adventure Spec sau Wunderlich. Vezi ca ultimii au mai multe variante.

    Ai varianta cu protectii la maini, nu? Ca daca ai, nu au rost crash-urile inalte, nu ingreuna motocicleta degeaba.

    Tu stii! Bafta, eu iti urmaresc drumul!

    • 🙂 Ma bucur sa aud confirmari la ce banuiam deja. Aveam indoieli, dar cred ca o sa merg pe chinezi la chestiile simple.

      Esti sigur cu skid-ul? Am primit recomandari pentru cel de la BMW.

Leave a Reply to Cristian Scutariu X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.