web analytics
Fotbal intern

România – Spania 0-0. Nu citiți, că zic doar de bine. Mă rog, aproape…

Îmi place că Nicușor Stanciu e un fotbalist curat, îmi dă încredere că putem finaliza și altfel decât printr-o întâmplare. Nu îmi aduc aminte ultimul moment în care am avut fotbaliști periculoși prin execuție la națională. Dacă nu apare o minune, gen convocarea lui Florentin Matei, Nicușor e titular și integralist cu Franța, la EURO. Cică Fabregas a fost deja concediat de Chelsea…

Știți că nu-s cel mai mare fan al lui Andone, însă nu pricep de ce toți specialiștii spun că a fost modest. A făcut fix ce trebuia să facă în condițiile în care e clar că pressingul a fost o treabă asumată. S-a zbătut între centralii Spaniei, evident că nu avea cum să fie cerebral și limpede pe momentele de construcție.

Adi Popa a fost magistral în prima repriză. Știu, spun asta comparând cu ce știm despre Adi Popa în ultima vreme. Însă am tras cu ochiul și prin presa din Spania, văd că și pe acolo e lăudat. I-a leșinat pe băieții ăia pe partea lui, însă defensiv a fost greu să aibă aportul căutat. Și asta l-a tras în jos pe Săpunaru, cel care a clacat de multe ori într-o zonă în care Spania avea mereu superioritate.

Chiricheș dă dudă după dudă, sunt uluit de lejeritatea cu care gafează. Să ajungă un fundaș central din Qatar să fie mai util decât tine, abia asta e performanță de 9,5 milioane de euro. Din păcate, un cuplu Moți – Dr. Grigore contra Franței mă face să vomit de teamă.

Cenușie complet, fără urmă de lumină, a fost prestația cuplului de mijlocași centrali. Sigur, veți spune că asta e meseria lor într-un meci cu o forță superioară și puteți avea dreptate. E discutabil. De Steliano Filip nu spun nimic, părerea mea este că prezența lui în preajma naționalei este complet inutilă, mă prefac că n-a fost pe teren.

Ropotan a intrat doar ca să aibă poze noi de Facebook.

foto: FRF

foto: FRF

19 comentarii

      • ai fi putut zice un: “nici macar Galca n-a facut asa cand s-a angajat la Espanyol” pentru a-ti tine linia in ceea ce il priveste pe Costel.

  • Ptr mine ce fac fotbalistii romani in meciurile amicale si in cele din campionatul intern nu sint relevante. Sa il vad pe Stanciu daca e capabil sa joace si sa fie titular in campionatele importante la echipe de tipul Chievo, Augsburg, Nice, Watford.

  • Pintilii nu s-a retras sau ceva? Mie mi-a placut Filip, nu a facut nimic spectaculos, dar si-a facut treaba in patratica lui acolo. Cu cateva petice cred ca putem sa facem o nationala ok-ish

  • Voi fi putin off topic. Daca pe teren nu ne-am facut de ras, dimpotriva, baietii au facut un meci foarte bun, in tribune ne-am facut de cacat. Iar. De la “ba, Cristi!” in timpul momentului de reculegere si aplauzele care au pornit dupa vreo 20 de secunde (eu stiam ca se aplauda dupa ce fluiera arbitrul), pana la “muie Steaua” prin repriza a doua. Jenant!

    • Desi apreciez in aproape orice meci din Liga 1 un “muie Steaua” spus din inima, mereu am fost impotriva acestor idiotenii la meciurile nationalei. Mitici sunt peste tot dar aveam ceva pretentii de la clujeni, plus ca nu inteleg tampenia cu valurile la 0 – 0, nu faci valuri nici cand ai un avantaj fragil, cum dracu sa faci la 0 – 0?

  • Am ramas surprins de atitudinea lui Andone, mi-a placut rautatea lui, Stanciu e fotbalist, ce pasa a dat pentru Stanciu si ala se uita dupa ma-sa in tribuna. Filip nu mi s-a parut rau.

    PS:am auzit bine: ” cfr m*ie cfr” si “cine tine cu steaua…”?
    PS2: In minutul 70-71 Casillas era fluierat sau se intampla altceva?

  • Singurul jucător care ar putea juca de la egal la egal cu prima reprezentativă a Spaniei si la campionatul european e Stanciu. Cam puțin…

  • tin minte amicalul cu argentina (prima echipa) din 2014 unde am jucat foarte bine cam ca si in seara asta, dar in urmatoarele meciuri din preliminarii iar am jucat din nou jocul nostru mediocru intamplator. crezi ca in meciul cu franta o sa vedem o echipa cu un joc ca si cu spania?

  • O spui de parca Florentin Matei e peste Stanciu, ceea ce nu e cazul.Vei vedea ca Stanciu va ajunge la o echipa mai serioasa decat croatii aia…

Leave a Reply to alex91ro X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.