REPORTAJ | Își pierd zilele și nopțile, pentru Steaua ar face orice

E vineri, ora 16, şi Bucureştiul geme de noxe. Canicula accentuează senzaţia de lipsă de oxigen, începutul şcolilor a dat peste cap traficul. De la Marriott spre Ghencea se merge bară la bară, chiar dacă programul de muncă nu s-a terminat pentru majoritatea angajaţilor. E zi de meci în Ghencea! Aşa cum nu a mai fost de multă vreme până în acest început de sezon, moment în care un proiect la care s-a muncit în ultimii ani a căpătat formă. Şi culoare, şi sunet. Steaua joacă pe teren propriu cu Progresul 2005, nicio legătură cu ”Progresul” care face inimi să sară peste o bătaie. Însă ”Steaua” face.

Nu mai sfârâie grătarul la crâşmele de peste drum de Complexul Sportiv Steaua ca pe vremuri. Micii se vând în cantităţi mai… mici, dar e ca înainte. Tot pe cartonul care devine prea unsuros după cinci minute, tot alături de muştarul atât de diluat cu apă încât îşi schimbă culoarea în lime. Berea e şi ea disponibilă, ieftină şi la pahar de plastic. Sunt câteva sute de băieţi care ocupă băncile amenajate de vreo primărie la intrarea în complex. Majoritatea tineri, aproape toţi îmbrăcaţi în negru cu ”SUD” scris cu alb pe spate. Fularele, eşarfele, steagurile, toate însemnele au stema Stelei desenată. Nostalgicii o combină cu cea veche, cea ”a Armatei”. Sunt băieţii care au obţinut, într-un final, ceea ce şi-au dorit. ”Un club mai curat înainte de toate”, spun ei. Asta rămâne de văzut, dar măcar au un club. Cu siglă, nume, cu stadion, cu suporteri de galerie, cei care nu lipsesc în lumea asta niciunui club care se respectă.

”Fiara” şi steliştii, peisaj clasic

Începutul de sezon e excelent. Maximum de puncte după primele două etape, o căruţă de goluri înscrise. Iar starea de bine aduce spectatori. Chiar şi în timpul programului de muncă, ”graţie” unei programări tâmpite pe care a făcut-o un AMFB mai obscur decât gangurile din Prelungirea Ferentari. E liga a patra, teoretic aici joacă amatorii, gradul de alertă e zero în mod normal. Nu şi la stadionul Steaua. Jandarmeria îmbracă echipamentul de ”intervenţie” cu o oră înainte de start. Poliţia a parcat Polo-urile din dotare pe bulevard şi dirijează circulaţia. Se aşteaptă galeria, se rezolvă şi o trecere de pietoni ad-hoc peste liniile lui 41, tramvai care cu fiecare garnitură mai descarcă 20-30 de băieţi în negru. Apar şi cântecele, apar şi steagurile uriaşe.

Se joacă pe terenul 5 din Complex. Pentru vizitatorii obişnuiţi, pentru fanii ”Stelei de pe vremuri”, ”cinciul” era terenul de antrenament pe care juca echipa mare atunci când ”şasele” nu era tuns sau era în proces de regenerare a ierbii. Practic, rezerva terenului de antrenament a devenit ”acasă” pentru Steaua Bucureşti. Pe Central nu se joacă, e o… paragină conservată de promisiunea unei demolări şi mai apoi a unei construcţii noi pentru planul nostru prea avântat de a găzdui meciurile unei grupe la Euro 2020. Aici urmează să se desfăşoare antrenamentele oficiale, deci e teritoriu interzis pentru Steaua. E bun şi ”cinciul”. Are gradene pe o latură, nişte tribune de metal la care au muncit băieţii din galerie cot la cot cu angajaţii Clubului Sportiv al Armatei. Sunt şi stewarzi, sunt şi jandarmi, apare şi Lăcătuş. ”Fiara” zâmbeşte, zâmbeşte aşa cum n-o făcea pe vremea în care antrena în Liga 1. E îmbrăcat în roşu şi albastru, aşa cum a fost toată viaţa, şi are sigla Stelei pe piept. Salută, face poze, dă indicaţii.

Steaua București – Progresul 2005 / foto: Marius Dascălu

Steaua București – Progresul 2005 / foto: Marius Dascălu

Aliuţă, revenire apreciată

Meciul începe la câteva minute după ora cinci pentru că arbitrul, exces de zel, vrea ca Steaua să schimbe culorile jambierelor. Dar începe cu stil. Sunt peste o mie de suporteri, poate o mie cinci sute, însă aproape toţi sunt ”din galerie”. Spre deosebire de meciurile din Liga 1, acolo unde vin şi spectatorii normali, cetăţenii”, aici nimeni nu îşi asumă acest rol. Nici mamele fotbaliştilor tineri de la Steaua, nici cei mici aduşi să-şi vadă fraţii la lucru, nimeni nu se abţine de la scandările coordonate de bătăile în tobe. Ritmul e bun, pe alocuri seamănă cu atmosfera imaginată de Peter Jackson în marşul orcilor spre Minas Tirith, în ultima parte din trilogia ”Stăpânul inelelor”. Bum! Scandare, cântec, pasă, gol! Şi golurile curg, adversarul e modest chiar dacă îl are pe Aliuţă pe teren. Exact, acel Aliuţă! Aliuţă din ”Aliuţă nu e de vânzare!”, scandare pe care câţiva băieţi din tribună au prins-o pe Central prin 2004. Dar Aliuţă cel de acum joacă din plăcere, joacă pentru a ţine kilogramele sub control şi nu poate face faţă unei echipe de puşti valoroşi. Valoroşi pentru acest nivel.

Suporterii îşi fac datoria, CSA face la fel?

Scorul nu contează, Steaua nu are nicio problemă. Se înscrie pe bandă rulantă, atmosfera e bună, mai bună decât la multe dintre meciurile din Liga 1. Ca-n Anglia, zice un puşti sprijinit cu obrajii de gardul din spatele portarului Stelei. Ca-n Anglia se goleşte şi tribuna la pauză. Băieţii pleacă să se hidrateze. Fie de la robinet, fie de la magazinele de pe stradă. E momentul în care presa primeşte ”mulţumiri”. ProTV-ul pentru că le spune ”Steaua” celor de la FCSB. Gazeta la fel, ziarul se bucură şi de un banner critic. DigiSport pentru că nu televizează jocurile, aşa cum a anunţat cineva. ProSport pentru că nu le suflă-n ciorbă ultraşilor. Toată lumea e luată la rost, însă în limite care rămân normale.

Repriza a doua e la fel de bogată în goluri, meciul se termină 15-0, iar startul e bun. Din punct de vedere sportiv măcar, administrativ există o listă lungă de întrebări la care CSA nu poate răspunde. Misiunea plecată din eforturile lui Talpan e dezvoltată acum de nişte ofiţeri care nu sunt obişnuiţi să aibă lupa pe ei. Iar de felul în care gestionează situaţia depinde starea unor băieţi care vin vineri la ora 16 să susţină o echipă pe care o iubesc. E de datoria Clubului Sportiv al Armatei să nu îşi bată joc de cei care au pus suflet. Iar responsabilitatea e mare, mai ales atunci când ai mii de oameni al căror jurământ sună astfel: ”Ne pierdem zilele şi nopţile, pentru tine facem orice. Ne pierdem minţile, tinereţile, SUD Steaua face orice!”.

Steaua București – Progresul 2005 / foto: Marius Dascălu

Steaua București – Progresul 2005 / foto: Marius Dascălu

Steaua București – Progresul 2005 / foto: Marius Dascălu