web analytics
BMW F800GS Est, spre Siberia

Am plecat! Est, spre Siberia

Nu mai țin minte când a apărut în capul meu treaba asta cu mersul la Magadan. Dar știu sigur că totul s-a accentuat atunci când am văzut pentru prima dată documentarul ”The Long Way Round” cu Ewan McGregor și Charley Boorman. Mersul la Magadan este motivul pentru care mi-am luat motocicleta asta. Cred în continuare că F800 GS e cea mai potrivită motocicletă pentru nevoile mele, rămâne să vedem cum facem față.

Știu că sunt mulți care spun că o motocicletă ca și stock, așa cum e a mea, face foarte greu față la un asemenea drum. Însă n-am emoții, depinde foarte mult de felul în care mergi. Eu nu mă grăbesc, nu voi face rally, nu vreau să merg cu 120 km/h pe macadam ca să văd Siberia în filmele capturate de camera video de pe cască. O să merg încet, cât îmi permite skill-ul, și o să ajung la Magadan… când o să ajung.

Ah, Magadan e doar un nume de oraș, nu e destinația la care tind ca să… ceva. Drumul până acolo mă interesează, însă e posibil să nu ajung la capătul lumii. Ploi, inundații, poduri rupte, noroi, sunt multe chestii care pot interveni și care îmi bot bloca înaintarea. În cazul în care nu se poate, nu fac pe eroul. Nici eu și nici Mario Gotze. Ne întoarcem frumușel de unde suntem și găsim soluții. Cum spuneam, nu concurez cu nimeni, nu vreau să mă compar cu nimeni, nu mă interesează să obțin timpi record, nici să am cele mai frumoase poze și nici cele mai bune povestiri. Vreau să mă bucur de drum și atât.

Mi-am făcut stickere și tricouri. Stickerele vor vandaliza locuri din Rusia, nu vă scandalizați, așa se face! 🙂

Așadar, azi am pelcat. Și n-aș fi plecat dacă n-aș fi avut parte de ajutorul prietenilor. Mulțumesc! Voi încerca să pun aici pe blog sau pe facebook update-uri cât de des voi putea.

16 comentarii

Leave a Reply to Robert X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.