web analytics
Fotbal intern

Planurile pentru 2018 în materie de fotbal

Ați ajuns acasă sau încă sunteți pe DN1 între Comarnic și Câmpina? Ne apucăm și noi de treabă? Nu de alta, dar văd că 2018 a luat-o cu scârț din loc, nu e cu zile de acomodare, cu pauze, cu las-o mai ușor. M-am apucat și eu de treaba și am început, desigur, cu distracția. Mă rog, distracția combinată cu muncă. Sau invers, munca cu distracția.

Îmi făceam un plan de bătaie pe termen scurt și mediu și am trecut, vorba lu` bre nea Gigi, cu verde lucrurile care îmi plac și cu roșu lucrurile care nu îmi plac. Așa am ajuns la următorul plan legat de fotbalul românesc și de cel de prin zonă pentru primele șase luni din 2018. Adică ce îmi doresc să fac, ce sper să se întâmple, ce cred că va urma, ce aștept, ce e interesant de urmărit, vă prindeți voi.

  • meciul retur dintre Steaua și Rapid. Pentru că sper să fie pe un teren pe care să poată veni lumea în număr mare, zeci de mii de spectatori poate. Adică Național Arena, pun pariu cu oricine că se strâng 25.000 de oameni dacă se joacă acolo.
  • deplasarea la Salonic pe 25 februarie. Dacă nu apare ceva cu totul și cu totul ieșit din comun și dacă nu mai sunt fătălău cum am fost în decembrie, la final de februarie sunt la Salonic pentru PAOK cu Olympiakos.
  • Cupa Mondială din Rusia. Ăăăă, pentru că e în Rusia, de aia o să caut modalități prin care să fiu acolo. Acum nu știu dacă pentru ProSport sau pentru blog. Sau pentru ambele. Dar voi încerca să fiu în zonă, facem ceva conținut interesant video din orașele care găzduiesc meciurile, cred c-ar fi interesant.
  • dubla FCSB-ului cu Lazio. Dincolo de importanța meciului pentru fotbalul românesc, cel care a rămas reprezentat în străinătate doar de FCSB, mă interesează să văd dacă Dică l-a abandonat de tot pe Alibec.
  • dezvoltăm pe blog capitolul pariuri. Și nu mă refer aici la faptul că eu vă dau ponturi, că nu o să fie așa. Vorbesc doar despre abordarea cu regularitate a subiectelor din jurul temei ăsteia.

CINE ÎNȚELEGE SE DEZLEAGĂ! 😀

15 comentarii

  • Cu siguranta ar fi 25 de mii de spectatori. Se revolta degeaba fecesebistii de mai sus. Ca dinamovist, si eu as merge la un astfel de meci, pentru ca e vorba de un eveniment unic in istoria fotbalului romanesc: un meci de liga a patra, disputat pe cea importanta arena sportiva, intre doua echipe care se pretind a fi doua cluburi uriase ale acestei tari. Si sunt sigur ca s-ar duce multi altii ca mine, unii chiar fecesebisti de prim rang.

      • Te intreb fara niciun gram de ironie sau altceva. De ce dovezi mai ai nevoie ca sa recunosti ca FC Fcsb nu este Steaua?

        • bun simt, uefa, continuitate, justitie corupta, politicul in fotbal, generali corupti, marea tacere din 2003 pana in 2016, echipa infiintata in 2017….etc.

      • Nu intelegi. Evenimentul chiar ar fi ceva unic si important, indiferent cat de acord esti sau nu cu autenticitatea celor doua echipe. Eu sunt dinamovist, repet, si totusi as fi interesat de un astfel de meci. NU sunt in masura sa zic daca CSA Steaua este Steaua, daca Academia Rapid este Rapid sau daca FCSB e Steaua sau daca Rapidul tribunei a doua e Rapid etc. Dar ideea e ca sunt foarte multi oameni care imbratiseaza una dintre aceste idei. Acesti foarte multi oameni transforma subiectele in subiecte interesante si atractive.

        Nu trebuie sa fiu partizan CSA sau partizan Academia Rapid pentru a considera ca meciul dintre cele doua va suscita interes. Poate sa fie interes negativ, poate lumea va merge sa protesteze impotriva justitiei corupte, cum zice “nume” mai sus, sau impotriva primariei sectorului 1. Eu zic doar ca lumea o sa mearga la meci.

  • zeci de mii? 25 de mii? :)) Voi va dati seama cat de rupti de realitate sunt ziaristii de sport din RO, ei chiar au impresia ca toata lumea e la fel de disperata ca ei dupa fotbal si dupa steaua. Mare minune daca ar veni cateva mii, si asta pentru ca aproape o sa intre presarii peste tine in casa sa te duca la meci.

  • La multi ani Cristi ! Legat de o eventuala deplasare in Rusia cred ca am mai spus-o , la cata reclama le-ai facut in precedentele deplasari reprezentantii lui Putin la Bucuresti ar fi trebui sa te sune deja 🙂

Leave a Reply to delirium X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.