web analytics
Fotbal intern

Doi jucători de la Dinamo care vor ajunge mari dacă pleacă de la Dinamo

Mă tot uit de ceva vreme la chinul prin care trece Dinamo și îmi dau seama că nu vor putea ieși prea curând din mediocritate. Și asta nu din vina jucătorilor. Din vina acționarului care nu va fi niciodată capabil să imprumute suficient de mult clubul pentru a ține pasul cu FCSB și Astra. Chiar și așa, Dinamo are acum doi jucători care nu încetează să mă impresioneze.

Steliano Filip, dacă nu și-a rupt ligamentele aseară cu CFR Cluj. Băiatul ăsta începuse rău de tot, îmi aduc aminte că deși are doar 21 de ani îl vedeam prin cancan încă de acum 3-4 ani. Nu făcea altceva decât să meargă în cluburi, la manele, să bea și să arunce cu bolovani după paparazzi. S-a întâmplat ceva cu el în toată perioada asta pentru că nu l-am mai văzut prin ziarele de scandal și am început să îl văd mai des pe teren.

Are o viteză foarte bună și cu toate că trebuie să mai lucreze la fizic se descurcă să compenseze prin poziționare. E unul dintre puținii fundași de bandă din România care are un aport ofensiv constant solid și, la fel, unul dintre puținii fundași de bandă care are un procent de peste…75% centrări reușite. Altă chestie: dacă în România suntem obișnuiți cu centrările de rahat, plouate, Filip centrează cu efect și în forță.

Andrei Marc, unul dintre transferurile bune făcute de Dinamo în ultima vreme, mai ales că a fost luat pe degeaba. Băiatul ăsta e o certitudine pentru mine, mai ales pentru că îl urmăream încă de când juca la Ceahlăul. El a avut probleme în prima parte după transferul la Dinamo pentru că ăia de la Ceahlăul îl puneau să se antreneze prin munți pentru că-și ceruse salariile. Dar după ce a intrat în pâine a început să se vadă. E un fundaș de genul Chiricheș (în perioada bună), dar cu un plus la jocul cu capul. Pasează bine, iese ok-ish cu mingea la picior din apărare, e o soluție și pentru echipa națională pe viitor.

Faza e că jucătorii ăștia trebuie să plece de la Dinamo dacă vor să ajungă ceva. Nivelul de acolo nu va fi unul mai ridicat decât ăsta care-i acum, iar asta va însemna plafonarea lor.

12132364_902042429849986_4500573687105915886_o

5 comentarii

  • Si unde sa plece la Steaua? ca acolo sunt cei mai cei fotbalisti din Romania? in China?in Arabia? ca doar acolo putem vinde

    • a trebuit sa recitesc de cateva ori sa imi dau seama ce spui, nu pricepeam faza cu „roti”. Da, deci pe Roti asta il faceti mare de fiecare data cand da cate un gol. Noroc ca se intampla doar de 2-3 ori pe sezon.

Leave a Reply to Alex B. X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.