web analytics
Fotbal intern

Fanul FCSB care se vrea stelist îi sparge capul lui Hagi și îl înjură pe Lăcătuș

Nimic mai amuzant decât pretențiile fecesebiștilor construiți după chipul și asemănarea lui Gigi Becali de a fi numiți ”steliști”. Spun că nu-i ceva mai amuzant pentru că au exact comportamentul pe care îl are Gigi Becali și care l-a adus în situația de a nu mai avea nimic din ce era odată Steaua. Lipsă de respect față de siglă, ”lasă că și asta desenată de Luțu e frumoasă!”, lipsă de respect pentru ce spune Justiția și faptul că n-au niciun fel de respect pentru oamenii care au făcut istorie la clubul pe care, chipurile, ei îl susțin.

Sunt convins că între cei care susțin acum FCSB sunt și o grămadă de oameni cu minte în cap. Oameni care au avut de făcut o alegere și care consideră, pentru că e dreptul lor, că FCSB e Steaua. Galeria lor, spre exemplu, care l-a chemat pe Hagi la salut la un moment dat și ”Regele” s-a conformat. Dar din ce am putut vedea în mediul online și pe stadion, cei mai mulți fecesebiști sunt oameni de o calitate îndoielnică. Iar asta s-a văzut și aseară, la meciul cu Viitorul. Niște ghiolbani care l-au înjurat tot meciul pe Hagi și i-au aruncat o monedă în cap în timpul meciului. Cât de tare? L-au înjurat și l-au lovit pe omul care le-a adus unul dintre trofeele europene, cel puțin așa se laudă ei când spun că palmaresul le aparține. Sunt aceiași grobieni care îl înjură cu spume la gură pe Lăcătuș, o altă icoană în Ghencea, pentru că lucrează la CSA. Aceiași macaci cu negru sub unghie și ceafa bronzată care îl terfelesc pe Tudorel Stoica, un alt idol.

Deja nu mă mai mir. Goana asta după suporteri închiriați, convertiți rapid la fecesebism, a făcut posibilă scăderea nivelului. Oamenii sunt adunați de prin zonele apropiate Bucureștiului și sunt dintre ăia pe care îi vezi la știri că își violează surorile, că își bat tații, că își trimit copiii la cerșit. Ăsta e nivelul.

31 comentarii

  • Orice adunatura are si uscaturi. Din toti spectatorii aia cred ca erau 10 oameni maxim care nu il inghit pe Hagi. si probabil unul dintre aia a aruncat…

  • Aici vorbiti doar cei care nu a-ti fost la meci… peluza a scandat Hagi de vreo 6 -7 ori pe parcursul meciului si nu a fost o injuratura la adresa lui. Am fost la peluza si stiu ce vorbesc. Asa ca lasati comentariile inutile si articolele scrise doar pentru atentie, mergeti la meciuri si vedeti realitatea. O zi buna tuturor

  • hai sa privim din alt unghi , pana si ai lui si-au dat seama ce om de nimic e “regele” , blatistul ordinar ! mizeria de om , fotbalist de exceptie . nu ne luam de asta niciodata ! ca fotbalist , tot respectul . ca persoana , mizerie , blatist ordinar !

  • Titlul e manipulator. Dă impresia că toți fanii”FCSB” sunt cretini. Într-adevăr, cei ce l-au înjurat pe Hagi sunt cretini dar titlul generalizeaza. În fine, la nivelul care este fotbalul românesc, Steaua(fcsb) e singura care arată a campioană, repet, la nivelul la care suntem acum.

  • FCSB…FC STAR…STEAUA…Chiar nu conteaza.E echipa cu care am crescut. E echipa care ne-a facut mandri ca suntem romani( in perioada Olaroiu). E echipa care m-a facut sa plang, uneori de bucurie, alteori de tristete. Cu bune si cu rele am iubit echipa asta si o sa o sustin in continuare indiferet de cum se va numi. Gigi Becali, oierul, ciobanu sau cum mai vreti voi sa ii spuneti a avut grija de echipa asta si a investit in ea ca sa puteti si voi sa vedeti la Bucuresti echipe precum Real Madrid, Bayern, Schalke, Man. City, Chelsea.Chiar daca a privit-o uneori ca pe o afacere a fost mereu langa echipa si a investit, tintind mereu spre primele locuri in campionat. Echipa asta a crescut coeficientul tarii in cupele europene si au fost ani in care Romania avea echipa in primavara europeana, pe langa alte cluburi tari( in mare parte datorita “ciobanului”).Sunt tare curios de performantele pe care le va avea “noua” FC STEAUA BUCURESTI si de ce investitii.E trist tot acest scandal iscat dintr-un conflict de interese ce a ajuns sa imparta galeria in 2 tabere.

  • Bravo ma inca un articol despre FCSB sa nu uitam ca fecesebistii astia iti citesc toate articolele … si da poate sunt unii suporteri “ciobani” dar nu ii baga pe toti in aceeasi ola 😉

  • Gicanu ar trebui sa regandeasca apararea Viitorului si sa-l tranfsere pe Cristi Scutariu ca fundas central. E imperial, cel putin ca atitudine. Boli poate doar sa viseze ca ar reusi vreodata sa il apere pe Gican la fel de intens cum o face talentatul juve bucurestean.

    Suporterul FCSB-ist merita taxat doar cand arunca cu o moneda in marele Gican. Cand ii scuipa vata pe bat in freza lui Sumudica nu ne alarmam, pentru ca Sumudica nu e zeul nostru.

      • Nu. Compar atitudinea diferita fata de comportamentul grotesc al unora, in functie de victima acestui comportament. Dar e binecunoscut faptul ca autorul este fanboy Gicanu 😀

  • “Sunt convins că între cei care susțin acum FCSB sunt și o grămadă de oameni cu minte în cap. Oameni care au avut de făcut o alegere și care consideră, pentru că e dreptul lor, că FCSB e Steaua. Galeria lor, spre exemplu, care l-a chemat pe Hagi la salut la un moment dat și ”Regele” s-a conformat. Dar din ce am putut vedea în mediul online și pe stadion”.
    Asta e tot ce merită citit din articolul acesta. Pentru ca e și adevărat.
    In rest, oameni de nimic sunt peste tot. Dar trebuie sa fii naiv, ca sa nu realizezi asa ceva.

    • Scutariu e prea retardat. Efectiv nu au ce altă concluzie să tragi.
      Dacă cei care susțin FCSB sunt niște ratați, după cum susține autorul măcar aia au creier și știu să-l folosească. Doar un înapoiat ar putea considera că o echipă înființată în 2017 a câștigat Cupa Campionilor în 1986

  • nu prea ai ce face marti dimineata? “Oamenii sunt adunați de prin zonele apropiate Bucureștiului și sunt dintre ăia pe care îi vezi la știri că își violează surorile, că își bat tații, că își trimit copiii la cerșit.” se vede ca ai facut o documentare serioasa. presupun ca ai nume, adrese si cnp-ul oamenilor adunati din zonele apropiate bucurestiului.

    • Se referea probabil la calitatea oamenilor care au facut aceste gesturi. Ce oameni cu capul pe umeri puteau sa aiba asfel de comportamente? Daca spunea ca sunt de la coada vacii, era mai bine?

  • Daca anul viitor vor veni 20.000 si apoi 30.000 la fiecare meci, pe bune ca nu mai conteaza. oamenii vor fotbal si unii nu pot sta departe de fenomen. eu sic ca mai mult de 50% din suporterii de aseara au venit pt fotbal, fara sa aibe vreo treaba cu becali or cu fostele galerii.

  • Cum se face ca tot timpul ai ceva de comentat? Sau doar esti frustrat ca suporterii nu sunt prostiti si fug catre CSA? Bine ca atunci cand Lacatus era injurat in Ghencea tu nu aveai nici net. Oricum felicitari. Daca mai scrii 2,3 articole posibil ca Google sa-ti dea premiul de Platina.

  • Eu pana la urma nu vad vreo diferenta intre suporterii fecesebeului si suporterii maghiari de la meciul cu CSM. Si mai zicem de altii ca sunt necivilizati

  • De ce nu vorbim si despre momentele cand Peluza Sud il injura pe Lacatus? Doar pentru ca sunt niste idioti care nu au habar de istorie,nu inseamna ca majoritatea fanilor “FCSB” sunt asa!

Leave a Reply to prietencuprietenii X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.