Cum arată experiența VIP de la finala UEFA Champions League

M-am întors de la Kiev, acolo unde scopul a fost să văd finala UEFA Champions League. Și am văzut-o, doar că până la finală s-au mai întâmplat lucruri pe care vreau să vi le povestesc aici. După cum știți, am participat la un proiect care a țintit răsplătirea unui tânăr talent de la Academia Gheorghe Hagi. Ei bine, proiectul Pepsi Next 11 i-a oferit lui Ionuț Cojocaru, junior al Academiei, șansa de a experimenta trăirile, emoțiile și freamătul unui mega-eveniment sportiv, așa cum este finala.

Până să plecăm la Kiev, ne-am distrat un pic prin București. Am fost pe terenul de iarbă din Tei, acolo unde am filmat niște mini-clipuri amuzante cu mingea. Dincolo de trick-urile pe care am încercat, fără prea mult succes, să le imit, am făcut cu Ionuț și probe de condus mingea printre jaloane (m-a bătut), de fotbal 1 la 1 (m-a bătut) și de ținut pe picior cu mingea de fotbal american (m-a bătut și aici). Mi-am revenit un pic a doua zi, pe ”sinteticul” de lângă Arena Națională, acolo unde am tras la poartă din corner și am dat fiecare câte un gol. Bine, diferența s-a văzut la precizie atunci când am tras la poartă de la mijlocul terenului. Trebuia să nimerim colțurile porții, acolo unde pe niște cartoane erau scrise provocările și… ei bine, le-am ochit pe toate. Provocările, căci cartoanele nu am reușit să le dobor, a făcut-o Ionuț, iar eu am făcut ture, flotări și abdomene.

Fulger, spectacol și Dua Lipa

La Kiev am decolat cu o zi înainte de finală și ne-am dat seama că o să fie exploziv încă de pe drum. La aterizarea la Viena, acolo unde am avut escală, avionul a fost lovit de fulger. Cu lumină, cu zgomot, cu tot tacâmul. A fost interesant, mai ales după ce pilotul ne-a explicat că nu avem ce să pățim datorită efectului de cușcă Faraday. Și n-am pățit, așa că am ajuns în Kiev la timp pentru petrecerea de bun-venit. După câteva ore de somn, a doua zi a început în forță. Brunch în care am avut parte de niște vizite tari de tot. Mai întâi, Gary Lineker a găzduit în fața noastră o discuție despre finală cu, mare atenție!, Michel Salgado, Andrei Șevcenko și cu Vladimir Smicer. Apoi am fost vizitați de Dua Lipa, cea care ne-a zis niște treburi despre felul în care urma să arate show-ul ei de deschidere la finală, și am terminat cu… trofeul. Da, da, trofeul UEFA Campions League pe care Pepsi l-a adus și pe care l-am putut atinge.

Am făcut și o vizită scurtă la Champions Festival, adică locul din mijlocul Kievului unde ne-am distrat un pic cu mingea, unde niște algerieni s-au băgat la fotbal cu noi și unde niște turci, fani Fenerbahce și Beșiktaș, au scos un ”woooow!” când au văzut că mingea cu care jucam era semnată de Gheorghe Hagi.

Finală, vulcan și o surprinzătoare galerie din Madrid

Înainte de finală ne-am făcut încălzirea la UEFA Champions Village. Adică un spațiu amenajat de Pepsi, undeva pe un deal lângă stadion, în care am petrecut vreo două ore interesante. Am coborât pe un tunel direct la locurile noastre la fix pentru spectacolul pre-meci. Adică pentru duelul galeriilor și pentru show-ul de deschidere. Niște observații: încântător felul în care fanii lui Liverpool cântă imnul înainte de meci. Serios, îți stă părul măciucă-n cap, e de vis. Doar că, pe parcursul meciului, suporterii lui Real Madrid mi s-au părut mult, mult mai prezenți. Deși erau mai puțini, au reușit să fie mai zgomotoși, au strecurat și niște torțe pe care le-au aprins la goluri, au avut și o scenografie cu o pânză cât jumătate din peluză.

Am terminat meciul după doar 90 de minute, din păcate, așa că am continuat cu o nouă vizită la UEFA Champions Village și cu, pentru cine s-a mai simțit apt, party-ul Pepsi de rămas bun.

În loc de concluzie, că tot discutam cu Ionuț, finala e un eveniment care depășește granițele fotbalului, sportului. E o sumă de eforturi de organizare pe care nu o putem înțelege, Kiev-ul a făcut totul perfect și sunt convins că au muncit luni de zile pentru asta. E un show în care strălucesc nu doar jucătorii, ci și spectatorii, partenerii, organizatorii, cam toată lumea. Iar pentru fotbaliștii în devenire ăsta trebuie să fie un element motivator. Vorba aia, fotbaliștii adevărați joacă în Liga Campionilor.