web analytics
Opinie

Commando Ultra Curva Răzvi și Gino

În teorie, inamici. În practică, niște băieți care fac prăpăd în fotbalul românesc, la toate nivelurile lui. Ei, Răzvi și Gino, sunt doi băieți care, chipurile, păstoresc un fotbal. În spațiul dintre ăia care văd Viena dacă se urcă pe bloc și ăia care aud șoaptele rusești de peste Prut, ei doi se ocupă de un fotbal.

Știți de ce fotbal se ocupă? De fotbalul în care Voluntariul găzduiește un meci între Juventus din cartierul Colentina și Concordia din comuna Chiajna. Și mai știți cum se joacă acest meci? Se joacă cu 44 de spectatori în tribună. Dacă citiți acest text din metrou, de la coadă la Mega sau din birou, șansele sunt că sunteți înconjurați de mai mulți oameni decât fotbaliștii celor două echipe menționate anterior. Și? Și, nimic! Cui îi pasă că nu a venit nimeni la meci? Cui îi pasă că nu s-a uitat nimeni la TV? Nimănui!

Știți de ce? Pentru că Răzvi și Gino au un unic argument. Slab, dar uite că ține la popor. ”Peste o sută de milioane de euro pentru drepturile TV”, vă vor zice. Și mulți veți rămâne blocați. Da, nene! Uite că trăiește fotbalul cu banii ăștia. Da, trăiește! Doar că argumentul lor e valabil doar pentru superficiali. Suta asta de milioane e argument împrumutat. E ca geaca de blugi pe care o purtau la întâlniri toți puștii de 14 ani, geacă pe care o avea singurul băiat din bloc al cărui tată ”făcea Turcia” după Revoluție.

E doar o manevră, ne prefacem că ne e bine. De fapt, singurele echipe care stârnesc interes în Liga 1 sunt FCSB, Dinamo, Craiova și, din când în când, CFR Cluj, Viitorul, Iași sau Botoșani. Atât! În rest sunt cantități neglijabile. Audiențele o zic, deși sunt proaste aproape peste tot. Numărul de spectatori de pe stadion ne arată asta. Cui naiba îi pasă de echipele astea? Cine a transpirat vreodată de emoție pentru Voluntari? Dar pentru Juventus Colentina? Că pentru Chiajna știu că au transpirat unii, ăia din conducere care au luat o treime din bugetul localității și l-au dus la club. O treime, nene! De toate are Chiajna, n-are nevoie de absolut nimic, să se ducă un milion de euro la club în primele trei luni ale anului 2018!

În tot acest timp, știți ce se întâmplă?

Poli Timișoara e amendată de Răzvi cu o sumă colosală, riscă desființarea. Asta pentru că fotbaliștii au ieșit de pe teren când principalii lor finanțatori, suporterii, au fost tratați nedrept.

Farul, echipa fanilor, e ținută în spate de Progresul Spartac, un monstru de club care falsifică un contract al unui fotbalist și care, înțeleg, e acuzat de o mie de alte nenorociri.

Oțelul Galați n-are sprijin din nicio parte, se străduiesc băieții ăia cu bani de-o cola și fornetti. Și n-au șanse!

Și tot așa!

Bravo, băi Răzvi și Gino! Tot așa, brigadă. Ne cărăm în spate, lasă să fie bine, ba eu pe tine, ba tu pe mine. Commando Ultra Curva Voi Doi.

8 comentarii

  • Echipele cu traditie se vor intoarce in 2-3 ani, mai toate. Insa, in legatura cu prezenta suporterilor la stadion, este vorba de alte lipsuri si nu neaparat de lipsa de valoare a loturilor. In Europa vine lumea la stadion cu f multe ore inainte, au insa ce face acolo. Tine de ce am tot vorbit pe aici in cazul CSA. E nevoie de “uameni” care se pricep. Sa organizeze, sa fidelizeze, sa (re)construiasca brand-uri, sa atraga fonduri si oameni. E nevoie de educatie si entuziasm, e nevoie sa se dea credit tinerilor si, cel mai important, e nevoie sa se lucreze in primul rand pt sport si nu in primul rand pt bani. Cititi interviul lui Luce’ Jr, un antrenor care chiar daca nu sclipeste face totusi ceva performanta datorita faptului ca se dedica total meseriei, se sacrifica ca sa compenseze anumite gauri. Reiese clar din declaratiile lui ca fotbalul in Ro este numai despre bani, nicidecum de glorie, de arta. Cum dracu’ sa mai vin la stadion cand nu vad spectacol de niciun fel?Cand mor de sete, nu am unde sa parchez si nici cu ce sa ma intorc acasa daca sunt pieton dupa 11 seara? Daca imi mutileaza copilu’ vreun “fan adevarat” intaratat sau ametit de gazele jandarmilor. Deci “iegzista” multe explicatii…

  • ”Peste o sută de milioane de euro pentru drepturile TV”, dacă asta e argumentul lor cu echipe gen Chiajna, Voluntari, etc… Atunci eu spun ca erau peste 200 milioane din drepturile TV cu echipele de tradiție in liga 1.

  • Baietii de la Uniti sub Tricolor care sustin Progresul, oare nu stiu de magariile conducatorilor lor? Cu 400 de milioane pe meci pt 4 jucatori din echipa adversa??? Ma asteptam la putina coloana din partea voastra..

  • Din fericire Farul e primul loc in seria noastra si Progresul Spartac in spate.

    Eu sunt de parere ca echipele gen Chiajna si Voluntari ar trebui interzise prin lege. Nu inteleg care e rostul lor, in afara de capitalul de imagine pentru primari. Sunt curios ce avantaje sau ce valoare au adus ele comunelor pe care le reprezinta, ce au castigat comunitatile respective. In loc sa bage tonele alea de bani in canalizari, trotuare si scoli, au ales sa ii plateasca pe unii pentru niste prestatii mediocre oricum. Aceeasi poveste si cu CSM Bucuresti…si sa nu se inteleaga ca am ceva cu super sportivii de acolo, nu e vina lor.

    Sezonul 2018-2019 va fi mult mai atractiv in Liga 2, sper sa existe o televiziune desteapta ca sa ia drepturile pentru toate meciurile. Vor fi Farul, Petrolul, U Cluj, Poli Timisoara, FC Arges si UTA si vor atrage mai multi suporteri sigur.

  • Parerea mea este ca tota nesimtirile astea din fotbalul romanesc nu mai au viata lunga. Cred ca am ajuns la un minim de unde nu se mai poate merge decat in sus. Si echipele acestea care au renascut din mocirla pun bazele unui nou inceput. Am vazut doi ani minunati alaturi de Farul si chiar daca pare prostesc azi ma bucura falimentul de acum doi ani. Ce a murit atunci nu mai era de mult ceea ce iubeam pe vremuri iar nebunia care s-a nascut dupa ma face sa privesc cu speranta spre viitor.

  • “Progresul Spartac, un monstru de club care falsifica…” Ne poti detalia un pic despre ce manevre este vorba? Te-am mai intrebat o data dar nu ai raspuns.

  • progresul spartac a pierdut ultimul meci, farul a revenit pe primul loc si are nevoie de doar un egal in ultimul meci pentru a promova

Leave a Reply to delirium X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.