De ce am ajuns să fiu operat de urgență într-o situație aparent banală

Absența mea din ultima lună este cauzată, așa cum mulți știți deja, de niște probleme de ordin medical. Mai precis, pe 1 august la ora 01:00 dimineața am fost operat pentru ceea ce ar fi trebuit să fie o apendicită. A fost mult mai complicat, operația a durat aproape patru ore, am trecut de la anestezie locală la anestezie totală, a fost cu puroi, cu spargeri, cu pericole și am rămas cu două tăieturi pe burtă care acum sunt în proces de vindecare. Diagnosticul final a fost de apendicită acută gangrenoasă perforată și am stat în spital, la pat și îndopat cu perfuzii, cam 5 zile.

După alte 3 zile acasă am fost internat din nou cu niște dureri ucigătoare, cauzate pare-se de o enterocolită care și-a făcut de cap în intestinele mele proaspăt cusute. Am mai stat încă trei zile internat și a doua oară și am avut cele mai mari dureri pe care le-am simțit în aproape 29 de ani de viață. Sigur, infecția urinară pe care am dezvoltat-o în tot acest timp pare ca o julitură, dar a contat și aia în recuperarea anevoioasă. O să dezvolt pe parcurs, însă am avut noroc că m-am dus la Spitalul de Urgență Floresca și datorită doctorilor, dar și datorită condițiilor care, din câte se pare, sunt mult peste ceea ce oferă orice alt spital de stat din România. Și așa a fost, cel puțin în cazul primei internări.

Care e ideea? Ideea e că analizele și investigațiile periodice sunt necesare și numai un imbecil inconștient (așa cum am fost și eu) poate să le neglijeze. Ca să înțelegeți, imediat după operație doctorița chirurg mi-a zis cam așa: ”Domnule Scutariu, dacă mai stăteați două zile… hai să nu zic că mureați, dar nici departe nu erați”. Problema la mine a fost că nu am avut niciun simptom pentru așa ceva. Din câte am înțeles de la doctori, o bubă ca a mea vine cu febră mare, dureri uriașe, vomă. Ori la mine nu a fost deloc cazul de așa ceva. La spital am ajuns doar pentru că mă durea (nu tare, doar sâcâitor) în zona mijlocului. Credeam că sunt rinichii și, pentru că fusesem la munte cu câteva zile înainte, am mers să văd dacă am răcit la rinichi.

Chiar și fără dureri, dacă îmi făceam analizele periodic probabil nu ajungeam în cazul ăsta. Din câte am înțeles și fără să mă pricep deloc la medicină, apendicul meu scotea puroi pe afară și a fost ”încolăcit” de intestin într-un soi de mecanism de autoapărare al organismului pentru ca acel puroi să nu ajungă peste tot și să mă curețe. Lucrul ăsta ar fi fost ușor de depistat la niște analize, mă gândesc.

selfie de spital 😀